Dezvoltare personală

Persoana cea mai enervantă din lume

Ți s-a-ntâmplat vreodată să-nveți ceva de la o persoană pe care nu poți s-o suferi? Sau care măcar te scoate din sărite din când în când? Mie da. Să-ți povestesc.

Fostul meu șef țipă la toată lumea. A țipat și la mine, și la colegii mei, și la șeful lui, și la client, și la funcționara de la bancă, la toată lumea. Și pentru multă vreme nu puteam să văd nimic altceva la el. Pentru că eram prea preocupată să mă uimesc și să mă indignez cum poate să-și permită să trateze așa pe toată lumea. Eram prea ocupată să-mi închipui ce replici ar fi trebuit să-i dau. Șiii haaaa, ia de-aicea, domle! Unu la zero pentru Alexandra. Cu cine crezi tu că vorbești, domle?

Repetam în gândul meu o replică pe care-o citisem într-o carte, care mă impresionase foarte mult. Într-o voce foarte joasă, apăsată și cu mult aer între cuvinte. Am să pun virgule, pentru efect 😛 „Domnule, de-acolo, de unde vin eu, cine te-ar auzi vorbind așa, ar putea crede, că intenționezi, să mă insulți. Și știi ce se-ntâmplă, cu cei care insultă, acolo de unde vin eu? Am încredere, că n-ai să mă mai tratezi, NICIODATĂ, în felul ăsta.”. Și dup-aia-mi imaginam cum îi pica fața, atât lui, cât și tuturor colegilor mei, și pica cortina.

Pentru că era o atmosferă atât de stresantă, chiar și când țipa la altcineva. Aș fi vrut să dispară de pe fața pământului. Aș fi vrut să nu fiu acolo. Și mă uitam cu dezgust la el. „Cum poate pământul să-l suporte?”, mă-ntrebam. Și mai ales, de ce există persoana asta-n viața mea? Ce-am făcut să merit asta? Veneam acasă, și nu mă mai opream din criticat. Îi împuiasem lui Fabien capul.

Până-ntr-o zi. Într-o zi când am început să ascult cartea lui Jen Sincero, „Ești cel mai tare” (titlu original „You are a badass”). Plină de încurajare, de pozitivitate, de împuternicire personală, de chemare la acțiune. Am ascultat cartea asta-n fiecare dimineață multă vreme, și înc-o mai ascult din când în când. Pentru că mă face să simt că pot să fac orice. Îmi dă aripi, îmi dă inspirație.

Dar de fiecare dată, ajungeam la un pasaj care mă lăsa perplexă. Jen zice așa. Că dacă cineva te scoate din sărite, sau modul în care se comportă cineva îți apasă pe butoane, e pentru că într-un fel sau altul, te recunoști în persoana asta. Într-un fel sau altul, chestia aia enervantă rezonează cu tine.

Ceeeeee? Eu? Să mă recunosc în istericul ăsta? N-avem nimic în comun! Și treceam mai departe. Dar cum ascultam cartea în fiecare zi, inevitabil, dădeam din nou peste pasajul ăsta peste câteva zile. Și din nou, ceeee? Dar n-are nici un sens! Eram scandalizată, de fiecare dată. Hei, și rimează, în plus.

Într-o zi, am schimbat placa. Și m-am întrebat: „CUM este posibil că mă recunosc în omul ăsta? CUM este posibil că detest în mine, ceea ce detest în el?”. Și m-am întrebat mai multe zile la rând. Acum, uitându-mă-n urmă, mărturisesc că era așa de clar, așa de evident, încât trebuia să fii orb să nu vezi. Dar eram, deci, oarbă.

Și în sfârșit, am primit răspunsul. Așa cum el mă trata pe mine, așa îl tratam eu pe Bono. De-ndată ce eram frustrată, puțin îmi trebuia și imediat țipam la Bono. Și-atunci mi-am dat seama că Bono simțea ce simțeam eu. Că poate-ar fi vrut să nu fie acolo. Poate-ar fi vrut să dispar de pe fața pământului. Poate se uita cu dezgust la mine. Poate se-ntreba și el, cum poate pământul să mă suporte. Și m-am căit. Și n-am mai țipat la Bono.

În momentul ăla am fost absolvită. Șeful a continuat să țipe la toată lumea, dar uimitor, nu la mine. Am reușit să mă detașez. Și chiar dacă atmosfera la serviciu era grea, mă afecta foarte puțin și mai deloc. Pentru că nu mă mai recunoșteam în el, nu mă mai deranja atitudinea lui. Și asta a făcut loc la compasiune.

Asta mi-a permis să descopăr că, dincolo de țipete, e un copil cu lacrimi în ochi. Pentru că nu vrea să facă jobul ăsta. El ar fi vrut să fie veterinar, dar n-a reușit. Și-acum se zbate să-și schimbe cariera, în timp ce totuși tre să pună o pâine pe masă, la familia lui. Dincolo de țipete, am zărit un om cu inima de aur, cu limba-n palmă și primul să te-ajute la nevoie.

Persoana cea mai enervantă din lume mi-a dat oglinda-n care să mă văd pe mine însămi. Să mă uit bine ha la mine, și să-mi scot bârna din ochi.

 

Ți-a plăcut articolul ăsta? Mie da. Dacă ți-a plăcut și ție, împarte-l la prietenii tăi.

Și-acum, am o întrebare pentru tine. Pe tine, cine te enervează cel mai tare din lume, și de ce? Răspunde-mi aici mai jos, în comentarii. Sunt curioasă să aflu 🙂

 

xoxo,

Alexandra.

 

P.S.: Înscrie-te la lista mea de e-mailuri! O să primești un e-mai de fiecare dată când public un nou articol și unele actualități personale despre care nu vorbesc nicăieri în altă parte.

P.P.S.: Bârna din ochi face referință la ce-a zis Iisus: „Nu te uita la fratele tău zicându-i că are un pai un ochi. Uită-te la tine și scoate-ți bârna din ochiul tău.”

6 gânduri despre „Persoana cea mai enervantă din lume”

  1. Azidimineata as fi fost de acord cu tine dar cum corectorul de la telefon ma scotea din minti si nu reusam sa scriu un cuvant ligibil, mi-am schimbat parerea.Persoana cea mai enervanta din lume , pentru mine este cel care a inventat corectorul .😬😂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Am asteptat cateva zile sa iti raspund la acest articol pentru ca nu puteam sa ma gandesc imediat la o persoana pe care o consider cea mai enervanta din lume. Si eram sigura totusi ca eu cunosc sentimentul asta si trebuie doar sa ma gandesc bine ca sa imi amintesc cine ma enerveaza cel mai tare. Si iacata au trecut zile bune ai am ajuns la concluzia ca sunt un suflet liber. Si ca nu am o persoana cea mai enervanta. Cred ca am ajuns la performanta asta sa accept fiecare om asa cum e. Nu sa il accept in viata mea dar ca si existenta. Desigur exista intamplari care ma deranjeaza sau chiar enerveaza in unele momente dar mintea mea e mai puternica si reusesc in foarte scurt timp sa realizez “de ce persoana aia a zis asa” sau “ de ce cineva se poarta asa”. Atata timp cat stiu ca nu fac rau nimanui iar cineva se poarta urat cu mine raapunsul meu e simplu. Exista doua variante:
    – Comportamentul multor oameni este rezultatul frustrarilor proprii.
    – Restul sunt cei care atata pot. Exista vorba aia ca fiecare face cat il duce capul. Oamenii nu sunt toti la fel de inteligenti. Unii s-au nascut cu capacitati mai putine, sau nu s-au dezvoltat datorita mediului. Ochelarii de cal. Si inca un argument pentru varianta asta, omul este ca un animal. Instinctul e pentru necesitatile primare. Cu un mediu prielnic se poate dezvolta si educa, dar fara, rezulta oamenii astia care fac lucruri enervante si nu intelegem noi de ce.
    Sper ca raspunsul meu o sa te ajute sa intelegi mai repede ca in momentul in care cineva se poarta urat cu tine nu e vina ta si nu ai facut nimic rau. Nu trebuie sa o iei personal. Comportamentul lui nu spune nimic despre tine ci despre el. Nu lasa sa te atinga! Tu esti acelasi suflet bun. Trebuie sa fi stapana pe tine, sa sti cine esti. Sa nu lasi comportamentul cuiva sa te faca sa te indoiesti de tine. Pentru ca tu te cunosti de o viata iar persoana aia te stie de 5 minute.

    P.S. bebe a dansat tot timpul cat am scris raspunsul. Semn ca e de acord si el.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mersi pentru răspunsul tău foarte dezvoltat și gândit, Dani! Apreciez mult punctul tău de vedere.

      E adevărat. Nu făcusem nimic care să justifice comportamentul fostului meu șef. Dar am profitat de situația aia ca să văd de ce mă deranjează așa de tare.

      Jen Sincero dă un exemplu foarte frumos în cartea ei. Dacă Domșoara Știe Tot te scoate din sărite, poate că undeva-n subconștientul tău știi că și tu ești, sau te temi că și tu ești uneori Doamna Știe Tot. E ceva care rezonează cu tine. Nu-nseamnă musai că și tu ești. Dar merită introspecție. De-asta-s așa de bune cele 3 pagini de dimineață, de exemplu.

      Și Jen Sincero continuă. Dacă cineva te-ar striga: „Pitico!”, iar tu ai 1 metru 60, nu te-ar afecta cu nimic. Nu te-ar enerva, ai crede doar că persoana aia e doar un pic ciudată. Pentru că știi că ești înaltă. Deci nu rezonează cu tine.

      Cred că cei care ne enervează, vin în viața noastră ca să-nvățăm ceva. Sunt niște oglinzi plimbătoare. O oportunitate de creștere personală.

      Pentru mine, când m-am uitat înăutrul meu, am priceput în final de ce fostul meu șef era în viața mea. Am priceput, am putut să repar. Viața este un foarte bun profesor. Când nu pricepem din prima, ne repetă lecția.

      Bono a apreciat foarte mult că eu mi-am învățat lecția asta. Și e un câine mult mai fericit de-atunci. Are mai multă încredere-n mine, reușim să comunicăm de multe ori fără măcar să vorbim. Și văd pe zi ce trece, cum capătă din ce în ce mai multă încredere în el însuși. E o mare bucurie să-l văd rânjind cu gura până la urechi toată ziua.

      Nu e un articol de autoflagelare. Cred că autoflagelarea este inutilă. A te simți vinovat e inutil. E de-ajuns să vedem unde-am greșit și să reparăm dacă putem. Dacă nu putem noi să reparăm, să cerem Duhului Sfânt să repare-n locul nostru.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s